Search
sâmbătă 23 septembrie 2017
  • :
  • :

Istorii insolite din adâncul mării dintre munţi

De privesc spre Înaltul cerului şi-mi aud glasul clopotelor, îmi preschimb singurătatea și neabătuta verticalitate cu-acea clipă de pace în plină furtună în care toţi şi-au luat mâinile de pe vâsle să se roage…

Încă de la începutul veacului trecut, aşezările de pe Valea Muntelui erau considerate o vastă „rezervaţie” de viaţă patriarhală. Până la 1864, unitatea administrativ-teritorială era isprăvnicia (corespunzătoare Prefecturii), iar prin Decretul 394 din 31.03.1864, se instituie „comuna, o unitate administrativă alcătuită din mai multe sate sau chiar dintr-unul singur, dacă acesta era mare”. Şi mare era, încât muntenii i-au spus cu mândrie „Ţara Hangului”. Ea cuprindea plasa Muntelui Ceahlău, de la grupa munţilor Bistriţei, Grinţieş până la hotarul cu Transilvania (comunele Bilbor, Bistricioara, Borsec, Ceahlău-Schit, Dreptu, Sabasa, Farcaşa, Galu, Largu, Răpciunea, Corbu, Tulgheş) şi culmea munţilor Stânişoarei (comunele Boura-Fârţâgi, Izvorul Alb, Secu, pe un mal şi Hangu, Huiduman, Grozăveşti, Audia, Boboteni, Buhalniţa, Potoci pe celălalt mal al Bistriţei).
Au pătruns însă în matca vremii, tumultoşi şi dătători de speranţă, anii construcţiei socialismului. Ei au cutremurat culmile semeţe ale munţilor, dar şi adâncurile condiţiei umane pietrificate de suferinţă, de resemnare şi prejudecăţi: Bistriţa – coloana vertebrală a Ţării Hangului – a schimbat întreaga fizionomie a Văii Muntelui şi destinul multor generaţii, dar a lăsat în urma ei lumină…Lacul de acumulare Izvorul Muntelui Bicaz

Şi poate, cine ştie, dacă n-ar fi existat Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, Hangu ar fi fost astăzi oraş şi nu Bicazul…
Avea Hangu o şcoală primară, încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, numită Regina Maria,Scoala primara Regina Maria
Un gimnaziu înfiinţat imediat după terminarea Primului Război Mondial,Gimnaziul din Hangu
Avea un Spital rural numit Regele Carol I,
Spital rural Regele Carol I

Spitalul Rural Hangucondus de fiul muzicologului Gavriil Galinescu, dr. Virgil Galinescu. În 1951, dr. Galinescu reorganizează secţia interne, amenajează un pavilion de boli contagioase şi înfiinţează secţii precum chirurgie, pediatrie şi obstretică-ginecologie. În anul 1952 reuşeşte racordarea la reţeaua de curent electric Ceahlău şi să electrifice spitalul şi prin procurarea unui grup electrogen şi totodată să-l doteze un aparat de raze X pentru radiografii.
Avea o pistă şi un mic aerodrom sanitar situat în partea sudică a Şesului Hangului,Harta situare pista aerodromAvea o Judecătorie, un Post de Jandarmi şi un Notar,Harta situare JudecatorieAvea un teren de instrucţie şi un poligon de tragere premilitari,Harta situare poligon tragereAvea numeroase poduri peste Bistriţă – cel mai mare dintre ele fiind distrus în timpul bombardamentelor din timpul cel de-al Doilea Război Mondial de un aruncător Katiușa cu 8 obuze şi refăcut de hangani după anul 1945,Podul Hangului

Podul HanguluiAvea o cale ferată cu ecartament îngust, folosită la exploatări locale și temporare forestiere, decovile, posibil aceeași aparținând unei făbricuțe evreiești din Hangu închise înainte de Primul Război Mondial…Exploatare forestiera HanguȘi hanganii se adunau duminica în centrul comunei, numit de ei Gura Hangului. Foto 1 – înainte de 1944, Foto 2 – înainte de 1940, îmbrăcaţi naţional, cămaşă albă, iţari, bundiţă de şiac

Centru Hanguluisau când organizau câte o serbare în folosul răniţilor şi pentru ajutorarea familiilor celor plecaţi pe front.

Duminca la Hangu
Sau în zi de Hram ori de Praznic Împăresc,

Sarbatoare la Hangu
Și mai aveau hanganii o bisericuță mică, despre care știm că a fost „începută în anul 1773, terminată în 1795 […] arsă de turci la 1821”, pe locul căreia s-a ridicat şi sfinţit în anul 1829 o nouă biserică.

Biserica veche din Hangu
Dar mai mult decât atât, aveau o Biserică Mare pe care-au numit-o cu mândrie „Catedrala de la Hangu”.

Desigur, noi ştim despre catedrală că este o biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, de obicei, de un (arhi)episcop – ceea ce nu era cazul în Hangu, aici slujind de-a lungul anilor preotul Costache Gheorghiu, fiul acestuia, pr. Teodor Gheorghiu și preotul Mihai Coroamă, „învățător cu diplomă de capacitate, bun gospodar şi cu iniţiativă”, vrednic slujitor sub păstorirea căruia s-a ridicat şi târnosit cu Hramul Înălţarea Domnului Biserica Mare din Hangu,

iar în comparație cu bisericile din celelalte sate ale Țării Hangului – ridicate de munteni şi de ungureni dinaintea Războiului de Independenţă, Catedrala din beton armat de la Hangu, avea într-adevăr dimensiuni impresionante.

Toate aceste lăcaşe de cult au fost demolate de vremuri sau la strămutare, cea mai privilegiată dintre ele fiind Biserica de lemn din Răpciuni, construită în anul 1773 şi transferată în 1958 la Bucureşti, făcând parte astăzi din patrimoniul cultural naţional găzduit şi conservat de Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, unde este cunoscută şi cu numele de „Biserica salvată din lac”.
De la începutul secolului XX, biserica veche din Hangu a devenit neîncăpătoare, astfel încât sătenii au luat iniţiativa de a ridica un lăcaş de cult mai mare, tip catedrală, din piatră, ulterior hotărându-se să fie din beton armat. În Procesul verbal din 11 mai 1908, prin ordinul Mitropoliei Moldovei nr. 1604/1906 s-a format un comitet pentru strângerea fondurilor necesare construirii noii biserici. Proiectul a fost pus în practică în anul 1921 când a fost sfinţit locul, au fost aprobate planurile şi au început lucrările.Planul Catedralei din Hangu

Inceperea lucrarilor CatedraleiContractul de antrepriză a fost încheiat cu ing. Carol Zane, maistru de lucrări fiind Vasile Budiş. Pentru pregătirea cofrajelor au fost solicitaţi tâmplari şi dulgheri din sat. Alţi săteni aduceau apa şi cimentul pe o platformă de scânduri, unde era pregătit mortarul. Şinele de cale ferată de la fosta făbricuţă evreiască au fost recuperate de hangani şi folosite la armarea betonului. În toată această perioadă nu a avut loc niciun accident.Catedrala din Hangu terminarea lucrului cu betoaneleLucrul cu betonul s-a încheiat în anul 1939, când s-au terminat turlele şi au fost montate crucile, momentul fiind imortalizat de fotograful Vasile Fărcăşanu.
După acest an a început şi pictura de interior, excepţional realizată de artiştii Laurenţiu Profeta şi Ioan Moraru (Informaţie culeasă din însemnările lui Teoctist Galinescu) și în paralel, lucrările pentru catapeteasmă. Au fost propuse trei modele, după schița catapetesmei bisericii din Grozăvești, a unei alte biserici (posibil Ruginești) dar aceasta era prea mică și în final s-a ales modelul cel mai potrivit pentru dimensiunile impresionante ale bisericii (foto sepia). La sculptarea catapetesmei a lucrat și săteanul Dragoș Bostan, care a păstrat cu sfințenie schițele celor trei modele.

Ce nu ştiau hanganii însă a fost că un alt proiect ambiţios al unui tânăr inginer avea să le zădărnicească planurile. Absolvent al Politehnicii din Charlottenburg, Dimitrie Leonida îşi susţine în anul 1908 proiectul de diplomă cu tema „Complexul hidrotehnic şi hidroenergetic al Bistriţei din regiunea Bicaz” ce viza ridicarea unui baraj de greutate din beton, unirea cu Muntele Gicovanu şi străpungerea muntelui Botoşanu şi construcţia tunelului de aducţiune al apei până la hidrocentala aflată în aval de baraj la 15 km de acesta, în satul Stejaru, comuna Pângăraţi.
Vă veţi întreba de ce hanganii au luat hotărârea ridicării unei biserici atât de mari dacă se ştia că pe acolo va fi un lac de acumulare antropic. Pe de o parte, tărani simpli de la munte, probabil nici nu auziseră de universităţi sau de energie electrică. Pe de altă parte, proiectul iniţial al ing. Leonida viza o zonă mai mică, cam până pe la Potoci, iar din lipsa finanţării şi a celui de-al Doilea Război Mondial, demararea lucrărilor a fost amânată. S-a revenit cu modificări asupra proiectului când în toamna anului 1950 au fost amplasate cele 3 şantiere,  în primăvara lui 1951 a fost deviat cursul Bistriței. [În anul 1956 a început activitatea de turnare a corpului principal al barajului, iar la 1 iulie 1960 porţile acestuia s-au închis.]
După 30 de ani de la începutul construcţiei impunătoarei Catedrale din Hangu, în anul 1951, frumos gătită şi împodobită, a fost sfinţită cu hramul Înălţarea Domnului de către episcopul Romanului și Hușilor, Teofil Herineanu.

Din păcate, Biserica Mare nu a fost folosită decât 8 ani şi în toţi aceştia s-au făcut demersuri şi cereri pentru ca biserica să nu fie demolată sau distrusă, dar şi pentru a li se permite strămutarea mormintelor părinţilor şi a strămoşilor.

Ultima Sfântă Liturghie fiind oficiată în ziua de 21 mai 1959, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Începând cu 22 mai 1959, câtiva munteni au încercat / început recuperarea catapeteasmei, a icoanelor şi tot atunci doi ingineri, Iacob şi Lupan „au pus pariu că folosind 70 de încărcături de trotil, declanşate simultan, vor arunca colosul în aer. Declanşarea exploziei a produs doar nişte găuri, biserica rămânând nemişcată, în picioare”, căci de neclint era… (Informaţie culeasă din însemnările lui Teoctist Galinescu) După cinci sau şapte zile consecutive de dinamitări, turla mare a cedat în final şi o dată cu ea mândreţea de Catedrală, râvna hanganilor de 30 de ani, făcută una cu pământul…Catedrala după dinamitare(Fotografie document – realizată în zilele dinamitării – unghi imposibil de realizat astăzi)
Începând cu anul 1962 apele mării dintre munţi au ajuns la Hangu, acoperind grădinile până mai ieri bogate, trunchiurile copacilor ce-odinioară ţineau de umbră mormintelor din micul cimitir de lângă biserică, tăiate la strămutare cu beschia, dar şi rămăşiţele catedralei.
Ruinele au ieşit la suprafaţă prima oară în anul 1975, când însoţit de credincioşi, părintele Mihai Popa din Hangu a oficiat slujba de Inviere, pe 4 mai, în largul lacului, pe altarul dinamitat.1975 Sf Pasti la ruine Catedralei


Până la jumătatea secolului XX, în existenţa unor regiuni rareori s-au petrecut transformări atât de profunde. Dacă trecutul s-a spulberat ca un vis urât numai hanganii ştiu asta cel mai bine. Au dispărut satele, dar s-a întins între munţi ochiul albastru al mării. Şi astăzi din adâncul ei, clopotele parcă răsună de hram peste Ţara Hangului și toaca pare că încă mai bate din înaltul Ceahlăului și păsări asemeni îngerilor veghează deasupra lor, rotindu-se aşa cum făceau probabil odinioară pe lângă turlele măreţe ale Catedralei de la Hangu și într-un cor ”în inimă îmi cântă îngeri…”
Zbor deasupra ruinelorDacă eşti pentru prima oară pe blogul meu, îţi urez Bun venit şi-ţi mulţumesc! Povestea mea plină de dorință și determinare despre cum am ajuns la ruine, te invit să o citești în articolul Plimbare pe banchizăalături de câteva spicuiri din jurnalul meu, Hangu, file de lumină. Fotografiile le-am grupat într-o tulburătoare galerie foto, iar dacă timpul îți permite, te invit să-mi fii oaspete la Porția de Cunoaștere – în totalitate sau de la minutul 23.  

Fie-vă sufletul în lumina caldă a Sfintei zile de azi!




2 thoughts on “Istorii insolite din adâncul mării dintre munţi

  1. Teodora

    Va felicit si va multumesc mult !! Imi doream foarte mult sa cunosc istoricul locurilor mele dragi . Este extraordinar articolul d-stra si materialele publicate .

    Reply
  2. Doru Vasilescu

    Formidabil articolul !! Zece ani am petrecut vacantele in aceste locuri minunate .Felicitari pentru articol .

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.