Search
sâmbătă 23 septembrie 2017
  • :
  • :

Porția de cunoaștere ©

Când, după un an de la lansarea ei, atât Gabi Vicu cât și Ionuț Ștefănescu m-au invitat dar și prezentat la Porția de cunoaștere viitoare, îmi găsisem repede un subiect, aveam ideile creionate și temele aproape gata făcute.

Dar cu trei zile înaintea întâlnirii stabilite pentru 29 ianuarie 2015 am avut ocazia să cunosc un martor ocular al evenimentelor despre care tocmai vroiam să vă vorbesc, iar materialele documentare dăruite de domnia sa erau pentru mine o adevărată comoară. Am vrut să vi le împărtășesc și Dvs. iar pentru aceasta, în ultimul moment, am refăcut întreaga prezentare pe care cu firești emoții v-am oferit-o și pe care, prin bunăvoința echipei Neamt.tv și Ziar Piatra-Neamț, vă invit în următoarea oră să o urmăriți și aici:
Istorii insolite din inaltul muntilor spre adancul apelor

După această seară plină de amintiri aventuroase şi de încărcătura unor timpuri de mult pierdute, dar care produc şi astăzi reverberaţii în sufletele celor mai sensibili dintre noi, am continuat să-i fiu alături și în următoarele ediții. Poate nu întâmplător, Porția de cunoaștere© a apărut într-un moment greu din viața mea, când după despărțirea neașteptată de fratele meu, în scurt timp și părinții mei s-au grăbit să-l urmeze pe drumul fără întoarcere; și astfel, în sâmbăta Crăciunului m-am văzut pășind dincolo de porțile cimitirului, într-o lume sumbră, bâjbâind după ceva, orice-mi va spune ”Curaj, te vei descurca, puterea este în tine”. Și în acel haos de trăiri am auzit aievea vorbele spuse de Manuela ”Stop! Stop gând!!!” și liniștindu-mi treptat mintea și gândurile, un cântec sfânt și suav mă copleșea – aidoma celui glăsuit de Cătălin… Și pe măsură ce-l ascultam, mi-am amintit cuvintele din filmul Ostrovul ”în inimă îmi cântă îngeri” – nu era altceva decât ceata de arhangheli și îngeri cu care Mihaela ne familiarizase de atâtea ori… Și adunându-mi puterile sub aripile lor ocrotitoare, am reușit și eu asemeni lui sensei Ionuț să pot să fac următorul pas pe un drum nou, către necunoscut, drumul către tine însuți, ca cel parcurs de Geanina; să pot urca în înaltul munților și mai ales, să am privilegiul de a avea camarad de tură pe prof. dr. Leon Zăgrean în noaptea vânătorilor de piramide, făcând și noi parte din imanentul care urcă Ceahlăul de ziua lui, pentru a vă povesti câte puțin din misterelor muntelui sacru, dar și onoarea de a fi alături de Oreste și Doru – ca și continuare a poveștilor mele…
Și astfel, mi-am dat seama că m-am regăsit, fără să vreau, alături de prieteni vechi sau mai noi, în aproape fiecare ediție marca Porția de cunoaștere.

Rândurile/gândurile de mai sus fac parte din speech-ul incognito din cadrul ediției aniversare Porția de Cunoaștere ©. Și pentru că în darul primit cu această ocazie, anul începe cu o fotografie din cadrul ultimei mele prezentări, cu certitudine vom parcurge și în 2016 noi drumuri de cunoaștere și recunoștință pentru toate valorile neamului nostru românesc!




3 thoughts on “Porția de cunoaștere ©

  1. daniel

    Ar fi bine daca si cei ce sunt in administratia comunei Hangu sa organizeze cu tinerii din comuna astfel de prezentari asa tinerii isi vor cunoaste istoria zonei mai bine

    Reply
  2. daniel

    Se vede ,ca ai pus mult suflet pentru acest documentar, pe care lai definitivat in ceva ani, pentru ca din ce stiu eu adunai materiale si informatii despre zona muntelui de ceva timp si e mai de apreciat faptul ca ai facut aceasta munca titanica, nefiind din partea locului.Ai combinat superb frumusetea muntelui, cu istoria zonei,credinta oamenilor totul pus in relief prin intermediul pozelor.Ma miscat foarte mult ultima parte si recunosc ca si eu, miam dorit sa ajung sa aflu istoria Hangului, nu numai a bisericii si sa ma apropii de ruinele bisericii.Bomboana de pe tort cum se spune a fost starea emotionala, ce ai transmiso care a facut prezentarea si mai frumoasa si se vede ca esti o modesta, ce nu iti place si nu esti obisnuita sa te lauzi cu munca ta.Pasiunea si un curaj dus pot spune spre extrem, au fost secretele reusitei tale ,se vede ca ai muncit mult, afland multe detalii si despre cum sa construit biserica ,de la sinele de cale ferata si pana la turla bisericii.Multa bafta in continuare si fiind unu care are origini in zona Poiana Teiului iti multumesc pentru ce faci.Ai reusit sa captivezi pana la urma si un public care la prima vedere se pare ca nu prea era atras de istoria muntelui nemtean.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.