Search
vineri 24 noiembrie 2017
  • :
  • :

De Mărţişor, pe urmele bătrânei Dochii…

Iarna trece, dar cu cât trece, cu-atât simt crescând în suflet vraja senină a înălţimilor singuratice…

În nopţile şi dimineţile senine şi geroase de iarnă vizibilitatea foarte bună crează condiţii excepţionale pentru panorama urbane şi montane ca şi când Ceahlăul ar fi situat în centrul ţării, iar Toaca sa – „buricul pământului”.

Pentru „ultima noapte de iarnă, întâia noapte de primăvară” am ales o imagine realizată şi pusă la dispoziţie de bunul prieten, tânărul şi talentatul fotograf Ionuţ Panaite, iar pentru turiştii care-au fost adesea martori ai unui astfel de spectacol, am adăugat în rândurile de mai jos o suficientă, pentru început, descrierea a locurilor.

Iaşi-ul este incontestabil, la fel şi deopotrivă Paşcani-ul şi Tg. Frumos. La capătul Pasului Petru-Vodă – un „S”, frumos şerpuit – stânga foto, dincolo de cele două luminiţe roşii şi în spatele împădurit al Vârfului Adânc (927 m.) o pâclă de lumini timide şi doar una mai răsărită, roşie şi solitară e a oraşului Târgu-Neamţ.

La orizont se văd: Lunca Siretului, Săbăoani-ul, Romanul şi până la Oniceni, iar spre dreapta şi în faţa lor este depresiunea Cracău-Bistriţa. Bacăul – mai frumos şi luminos decât mi-a fost dat să-l văd într-o noapte geroasă de ianuarie 2006 este impecabil încât ai spune că „până şi pasarela Letea se vede iar la Metro-n Bălcescu e program non-stop!”

Coborând de la orizontul spre colţul de jos al fotografiei mai avem trei oraşe: Buhuşi, Roznov şi luminile explozive ale Piatra-Neamţului. (Să nu uităm că  din oraş, de pe trotuar, Toaca nu se vede. Din centrul oraşului sunt vizibile perfect platourile, Ocolaşele, Masa Dacică şi Turnul lui Budu, dar vârful vârfului Toaca şi jumătatea superioară a stâncii Panaghia abia de la etajele 6-7 şi în sus ale blocurilor înalte se văd.)

Pe de altă parte şi pentru că „veşnicia s-a născut la sat”, se cuvine să acordăm aceeaşi atenţie şi localităţilor din planurile apropiate: În colţul din stânga jos: luminile câtorva case noi şi pensiuni de pe Pârâul Mare şi valea pârâului Răpciuniţa, căci satul-mamă, Răpciuni, cel odinioară menţionat pe hărţile lui Otzellowitz e pe fundul lacului acum…
În partea stângă a Panaghiei, în primul grup mic de lumini e satul Chiriţeni – omis din Dicţionarul geografic al judeţului Neamţu (la anul 1890) de C-tin D. Gheorghiu în 1895 şi menţionat abia în anul 1900 pe harta Serviciului Silvic sub numele de Chichiriţeni, după cum se numeau şi primii locuitori ai acestei aşezări, Checheriţă şi/sau Chichiriţă, topic provenit după denumirea veche şi folosită de ei pentru coropişniţă.

Al doilea grup de lumini, mai puternic, aparţine centrului comunei Hangu. Denumirea derivă din cuvântul maghiar hang, care înseamnă ton, sunet, de unde şi expresia „a ţine hangul”. Alţi cercetători i-au atribuit originea după numele unui şef mongol, Han Gulai, ucis în anul 1241 într-o luptă prin aceste locuri. (Despre Poiana Hangului, numită şi Şesul Hangului sau „poiana cu ecou” sau „locul unde ecoul se rostogoleşte de nouă ori” sau Țara Hangului v-am  scris istoria și aici…)

Pierdute printre văile Hangului sunt, puţin mai sus, câteva lumini ale satului Boboteni, nume atribuit fie după caracteristicile zgomotoase ale apelor de munte, repezi şi tumultoase, care „bobotesc” ori „bolborosesc”, fie după numele de persoană Babată, prezent în catagrafia din anul 1774, fie după altele care şi-au pus amprenta asupra locurilor, respectiv Dosul Bolătăului (culme împădurită, la marginea satului, de cca.750 m. alt.).

De partea cealaltă a văii Hangului este satul Audia – luminile nu i se văd, nici nu au cum, dar „parcă se aud”… Numele său este menţionat pe hărţile de la 1790 sub forma Baudia, dar vechimea lui pare să provină încă din epoca daco-romană, după denumirea dată pârâului ce curge pe aici, al cărui „curs năvalnic produce zgomot şi vuet şi se aude de departe”. Şi tot de-aici, străjerii ce supravegheau de pe dealul Altan (teribil de frumoasă şi povestea acestui cuvânt turcesc sau mongol, care înseamnă „aur” şi a locurilor unde şi-au avut tabăra mongolii, pecenegii, cumanii şi/sau tătarii) strigau „Se aude buciumul!” sau „Se aude cornul!”.

Deasupra vârfului stâncii Panaghia este Leaua. Prin secolul XIX, după un sezon cu ploi abundente, o porţiune de teren a alunecat spre vale, iar forma pe care a luat-o partea din faţă a acelui teren semăna cu un cap de leu sprijinit pe labele din faţă şi aşa i-a rămas denumirea.

În partea dreaptă a stâncii Panaghia, legat de Leaua este satul Grozăveşti (Oricine a trecut pe-aici cu maşina a simţit şi văzut şi urmele recentelor alunecări de teren). Onomasticul Grozav poate fi numele celui care a întemeiat aşezarea sau numele familiei celei mai reprezentative, după cum apare şi în catagrafia de la 1774.

Urmează apoi un grup mai concentrat de lumini, e satul Buhalniţa (-niţă şi buhai), autentică vatră de poveşti şi de spiritualitate. În documentele din 1612 apare cu denumirea Buhainiţi, locul unde păşunau buhaii în poiana/şesul Hangului…

Şi din centru spre colţul din dreapta jos al fotogafiei este celebru punct de belvedere – nimeni nu a ratat vreodată grădina lui moş Ciucanu – răzleţele şi rarele lumini ale satului Rugineşti, menţionat pe hărţile silvice din 1900, sat vechi, ce şi-a luat denumirea după numele celor ce l-ai întemeiat, Rogineştii, familii existente şi astăzi, chiar dacă puţine ca număr, dar cu care putem spune că ne mândrim, ca de exemplu, buna mea amică şi actriţa Teatrului Odeon, Virginia (Gina) Rogin şi prietena ei, Liliana, pe care le aştept să revină, ca-n fiecare concediu aici, în locurile natale…

Studiul toponimelor din zona Ceahlăului l-am abordat din punct de vedere antropologic, arheologic, istoric, etnografic şi lingvistic. În identificarea vechilor toponime şi ale pierdutelor cărări străbătute odinioară de sihaştri şi de ciobani, deosebit de utile mi-au fost Harta Serviciului Geografic al Armatei din 1916, schiţele întocmite de generalul F.G. Bawr (1774) şi Hora von Otzellowitz (”Ridicarea celor cinci ţinuturi, 1790), precum şi însemnări din notiţele dr. Iacomi şi ale pr. C-tin Matasă. Informaţii preţioase despre schiturile din Ceahlău şi poziţionarea lor corectă – cum numai ciobanii de atunci puteau să le confirme existenţa – am cules din Harta Silvică a României din 1869, tipărită la Iaşi, litografiată la Partenie, dar şi din notele sigure date de C. Armăşescu, şeful centrului de exploatări forestiere al Domeniului Coroanei Bicaz, întocmite în perioada când I. Kalindero era Administratorul Domeniilor Coroanei din întreaga ţară. 

Graiul viu din regiunea cercetată, cu însuşirile sale fonetice, morfologice şi lexicale a scos la iveală particularităţi arhaice şi populare, tipic moldoveneşti, cum ar fi trecerea lui ă neaccentuat la a accentuat (baiat, batrân) sau trecerea lui i neaccentuat la a (sahastru) şi a dat naştere unei nomenclaturi de topice pestriţe, complicate şi adesea amuzante (amiază/anează, seară/sară, piatră/chiatră, bine/ghini, jgheab/zghiab, imaş/nimaş).

Cercetând originea şi aria de răspândire a denumirilor de locuri în Masivul Ceahlău, am identificat toponimele, le-am grupat 4 (patru) categorii majore şi le-am dedicat articole distincte, pe care vă invit să le citiţi în continuare:

1. Toponimia sihastră – răspândită în jumătatea NV-E  a masivului;

2. Toponimia păstorească – predominantă în partea sud-estică;

3. Toponimia daco-românească – prezentă în zona înaltă, în cea estică şi vestică.

4. Toponimia de legată de configuraţia terenului.

 




4 thoughts on “De Mărţişor, pe urmele bătrânei Dochii…

  1. Paul

    Foarte frumoasă fotografia lui Ioan, iar inițiativa e pe măsură! Din păcate până acum n-am avut parte de o asemenea vizibilitate pe Ceahlău (sau dacă am avut n-am avut aparatul necesar să profit la modul ăsta de ea).
    În schimb, aș veni cu niște obiecții, clarificări, cu privire la luminile (în special orașelor/municipiilor) care se văd în fotografie. Sper să fie constructive!
    După verificarea făcută ajutându-mă de Google Earth (vedere în modul 3D) și de repere luate din fotografie, am identificat următoarele, de la stânga la dreapta:
    – primul, și cel mai luminos din partea stângă este Suceava
    – următorul, lipit de linia închisă a culmilor este Fălticeni
    – imediat în dreapta, dar vizibili mai în spate sunt Botoșanii
    – deasupra Panaghiei, luminile mai albicioase sunt ale localităților de pe Valea Moldovei (Boroaia, Drăgușeni)
    – în dreapta lor, cu galben, sunt luminile orașului Tg. Neamț și ale localităților de pe Valea Ozanei unite cu cele ale municipiului Pașcani (mai luminoase, aflate ușor mai departe)
    – puțin mai la dreapta, și mai în depărtare (între golful Buhalniței și lumina puternică din dreptul Rugineștilor – dar evident mai sus) este Tg. Frumos
    – următorul este Iașiul, aflat aproape de linia orizontului, cu lumini de culoare portocalie
    – tot portocalii, puternice, dar mai apropiate, și începând cam din dreptul Iașiului și continuând spre dreapta sunt luminile localităților de pe Valea Siretului (între care Gherăiești, Săbăoani) terminându-se cu cele ale Romanului (vizibil cele mai intense din zonă)
    – de departe cele mai puternice lumini sunt cele ale municipiului Piatra-Neamț continuându-se cu cele ale localităților de pe valea Bistriței (Dumbrava Roșie, Săvinești – cel mult până la Roznov, de care mă îndoiesc însă că apare)
    – ca o surpriză (care nici nu mi-ar fi trecut prin gând că s-ar putea vedea), este dunga portocalie-roșiatică din ultimul plan din partea dreaptă (cam deasupra Vf. Cernegura); și zburând prin intermediul programului GE până acolo am ajuns deasupra municipiului…Vaslui 🙂
    – în plus, luminile portocalii cele mai apropiate din partea dreaptă sunt cele de la baraj, orașul Bicaz fiind mult mai în dreapta
    – luminile orașelor Buhuși și Bacău nu apar în fotografie (fiind mai la dreapta – cel mai bun reper pentru a ne da seama de asta este vârful din dreapta Cernegurei, unde se termină fotografia, în spatele căruia este Săvineștiul. Eventual, dacă poți Daniela, și dacă are, cere-i lui Ioan și o fotografie făcute înspre sud-est (am să-i cer eu dacă-l prind). În aia sigur s-ar vedea și luminile Buhușilor și Bacăului. Ar fi fost însă frumos să fie și ele cuprinse în această fotografie: astfel am fi avut toate marile orașe din jumătatea nordică a Moldovei.
    Cam astea ar fi identificările făcute de mine, care pot fi verificate ușor cu programul Google Earth.

    Reply
  2. Samsara

    Multumim Daniela, atat tie cat si lui Ian Panaite! Articolul tau e un minunat cadou de martisor.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.