Ziua Independenței
Admirată de jos, din satele de la poalele Ceahlăului, dintr-un cu totul alt unghi, muntenii veacurilor trecute i-au spus „Furculiţa” – datorită izbitoarei ei asemănări cu o furcă cu două braţe. Puțini sunt cei care astăzi au auzit sau mai folosesc acest toponim pentru una din cele mai cunoscute formațiuni stâncoase din Masivul Ceahlău. Aici sus, la 1700 metri altitudine poartă alt nume, cu toții îi spunem ”Cușma Dorobanțului”.
Despre istoria apusă a acelor vremuri mai știm că ”S-a pornit plânsul pe lume / Iar soldații săracii / Încărcându-și armili / Blestemându-și maicili / Care i-a făcut pe ei / Așa-nalți și subțirei / De trec gloanțele prin ei / Mai bine mai mititei / Ca să treacă peste ei. / Din munți până mai la vale / Stau cimitirile-n cale / Şi răniţii pe-o cărare / şi strigă în gura mare / Frunză verde fir boboc / Eu mândruţă aşa te rog / Dacă n-oi avea noroc / Înapoi să mă întorc / Să vii mândră să mă caţi / Printre sute de soldaţi / C-acolo suntem bogați / Sute și mii de soldați / Și o mie de gradați / Şi să vii pe ploi și vânt / Până-i da de-al meu mormânt / Şi să vii la vreme rea / Până-i da de crucea mea / Că deasupra sus pe cruce / Sunt trei picături de sânge / Jos în iarba înverzită / Şăde arma ruginită”.
Previous PostLacul Bolătău, tăul fără fund al Neamțului
Next PostLacul Veselaru, sălbatica splendoare