Admirată de jos, din satele de la poalele Ceahlăului, dintr-un cu totul alt unghi, muntenii veacurilor trecute i-au spus „Furculiţa” – datorită izbitoarei ei asemănări cu o furcă cu două braţe. Puțini sunt cei care astăzi au auzit sau mai folosesc acest toponim pentru una din cele mai cunoscute formațiuni stâncoase din Masivul Ceahlău. Aici sus, la 1700 metri altitudine poartă alt nume, cu toții îi spunem ”Cușma Dorobanțului”.
Imediat după terminarea Războiului de Independență, mai multe locuri din țară / orașe au primit denumiri legate de aceste eveniment memorabil, iar poeții au ilustrat în numeroase versuri vitejia eroilor neamului românesc.
Urcat-au dorobanţii Ceahlău’-n ’77? Cu siguranţă, nu! dar știm că pentru cucerirea Independenţei s-au mobilizaţi şi vrednicii țărani de pe Valea Muntelui. Ei au fost înrolaţi în Regimentul 15 Dorobanţi şi au luptat la Plevna şi Griviţa 2. În atacul sângeros din 6 septembie, au căzut alături de comandantul batalionului, sergentul Loghin Petru şi soldatul Ferăstrăoanu Ioan din comuna Hangu şi Andonescu Neculai şi Rogin Toader din satul Buhalniţa. În aceleaşi lupte le-au fost alături şi alţi săteni hangani, soldaţii Ciubotaru Toader şi Ghecheriţa Ion.
Pe Loghin Petre ni-l descrie şi poetul George Coşbuc în cartea „Războiul nostru pentru neatârnare” – 1889, pag. 129: „Era isteţ la vorbă şi până n-a fost străpuns de baionetă, îşi tot îndemna oamenii la glumă. Când a văzut pe Gheorghe a lui Găină din Bogdăneşti azvârlindu-se spre şanţ, a strigat „Haida, zboară Găină, zboară!” şi întorcându-se spre dreapta „Cântă-le Scripcă, de pretecanie!” Bietul Scripcă, om mai în vârstă, din Ruginoasa, n-a apucat să cânte multe, căci a căzut lovit de glonţ.”
Despre istoria apusă a acelor vremuri mai știm că ”S-a pornit plânsul pe lume / Iar soldații săracii / Încărcându-și armili / Blestemându-și maicili / Care i-a făcut pe ei / Așa-nalți și subțirei / De trec gloanțele prin ei / Mai bine mai mititei / Ca să treacă peste ei. / Din munți până mai la vale / Stau cimitirile-n cale / Şi răniţii pe-o cărare / şi strigă în gura mare / Frunză verde fir boboc / Eu mândruţă aşa te rog / Dacă n-oi avea noroc / Înapoi să mă întorc / Să vii mândră să mă caţi / Printre sute de soldaţi / C-acolo suntem bogați / Sute și mii de soldați / Și o mie de gradați / Şi să vii pe ploi și vânt / Până-i da de-al meu mormânt / Şi să vii la vreme rea / Până-i da de crucea mea / Că deasupra sus pe cruce / Sunt trei picături de sânge / Jos în iarba înverzită / Şăde arma ruginită”.
(Versuri culese de Ecaterina Cădere din satul Chiriţeni, com. Ceahlău)
De la începutul seculului XX, în Masivul Ceahlău au fost date și transmise mai departe două denumiri de locuri – Cușma Dorobanțului și Șaua La Morminte, în memoria eroilor neamului românesc. Cinstire lor!
Dacă eşti pentru prima oară pe blogul meu, îţi urez Bun venit şi-ţi mulţumesc! Despre pasiunea mea pentru fascinanta lume a numelor de locuri din Ceahlău, te invit să citești și articolul Ceahlăul – un munte de toponimii sau de câteva spicuiri din Jurnalul Ofițerilor Regimentului 6 ”Mihai Viteazu” din iunie 1912, iar dacă timpul îți permite, te mai invit să-mi fii oaspete la Porția de Cunoaștere, să deslușim împreună din Misterele Muntelui Sacru.
Fie-vă sufletul în lumina caldă a Sfintei zile de azi!
