Search
sâmbătă 23 septembrie 2017
  • :
  • :

Lacul Bolătău, tăul fără fund al Neamțului

Coborând din înaltul crestelor, adesea poposesc în lumea fascinantă a lacurilor de munte, încercând să scot din uitare și din neștiință locuri cunoscute de bătrâni și lacuri de culoare turcoaz – înainte de a fi înghițite de aluviuni, ori pe altele – până nu se vor colmata în totalitate sau pe cele știute doar de pescari și vizitate noapte de făpturi magice, de iele, de drăgaice ori de naiade…
Întrebând printre localnicii din satele apropiate și depărtate – deopotrivă, despre denumirile culmilor pe lângă treceam, atenția îmi este atrasă de o informație laconică: ”pe-acolo în sus, se ajunge la un lac… la Lacul Bolătău”!

Numele în sine îmi părea cunoscut, dar numai din asocierea cu Lacul Bălătău/Bolătău din județul Bacău, iar cu ajutorul volumului Toponimia romînească (scris de Iorgu Iordan) și al prietenilor Marelena și Radu Puşcarciuc din Onești, am stabilit originea exactă a topicului, valabilă -zic eu- și pentru lacul din ținutul Neamțului, respectiv Munții Stânișoarei. Toponimul, cu derivatele sale, Bolătău/Bălătău/Băltău/Bulătău este un regionalism, folosit ”în accepţiunea comună, cu înţelesul de mlaştină, baltă, lac, probabil împrumutat din limba rusă, unde, pentru a desemna aceleaşi entităţi este folosit cuvântul boloto”. Varianta Bolătău o regăsim atribuită unui pârâu din comuna Zemeş (Bacău), unor afluenţi ai Bistriţei (unul al Cracăului Alb, iar altul al Sadovei), unei mlaştini de lângă Dorna-Arini, unui iaz – Rezervaţie Naturală în comuna Probota (Iași), unui lac natural în Obcina Feredeului format prin alunecare, la obârşia pârâului numit tot Bolătău. În Munții Tarcăului zona Piatra Șoimului, versantul drept al culmii pe unde curge pârâul Nechit și vârful principal al versantului stâng, poartă numele de Dealurile Bolătaielor, iar mai la nord un afluent al pârâului Ața este cunoscut ca Bulătău. În Munții Berzunți, localnicii amintesc de un lac “Tău sau Bolătău” sub versantul vestic, iar în Munții Ciucului de Bălătăul Ciutelor de lângă Vf. Cărunta, toponim folosit de cei care cunosc ”obiceiul căprioarelor de a se tăvăli în noroi în perioadele caniculare”. (apud Vlad Chindea)

Fixând ”izvorul” în lexicul vorbirii curente, am purces la căutarea Lacului Bolătău din Munții Stânișoarei cu un prim pas: identificarea și localizarea lui pe hărțile satelitare.

Pentru a ajunge și la el am apelat la ajutorul unui ghid pescar, iar pentru istoricul și legendele locului – deosebit de folositoarele mi-au fost poveștile unor localnici și-ale altor pescari – cărora le mulțumesc și pe această cale.

Lacul Bolătău este situat dincolo de bariera de acces spre Lacul Cuiejdel dinspre satul Cuiejdi, pe o culme paralelă cu Piciorul Rotund și Piciorul Crucii, la o altitudine de cca. 730 metri (cf. aplicației Android), pe versantul estic al Piciorului Cailor ce leagă creasta Pângărațiului de Buhalnița via Vârful Prislopaș – Munții Stânișoarei. Dintr-o poieniță mică am urmat stânga în sus pe o cărăruie și ulterior pe urmele lăsate de un foarte vechi drum de TAF. După un parcurs acceptabil de câteva minute, drumul se bifurcă într-un larg Y urmând a se uni mult mai sus de lac. Urcând și gustând poveștile ghidului-pescar, alegem varianta stânga pentru urcare, urmând a ne întoarce pe cealaltă potecă la coborâre. De o parte și de alta cărarea este îmbibată cu apa izvoarelor răsfirate din amonte, vreo 7 la număr, care alimentează și care se scurg din lac. Pescarii vin aici la caras, pășind în liniștea-le caracteristică fără să tulbure stihiile zonei, dar și știind că prin hățiș își au culcușuri căprioarele. Ajunși la o ponoară în formă semicerc formată prin surparea unei coaste, o vâlcea cu umflături, bube și sol prăbușit, într-o scobitură naturală (apud Iorgu Iordan) ne-ntâmpină dintr-un mic luminiș lacul. Cei ce-au studiat la Geografie zona l-au numit Lacul Bolătău Ponoare – și pe bună dreptate, având în vedere caracteristica arcuită a acestora, localizarea (versantul Piciorului Cailor) dar și forma – asemănătoare unei potcoave. Și tot de la ei am aflat despre cuveta de scurgere că este una sufozională, pe sub deluviul de alunecare care-a contribuit la formarea lacului în urmă cu foarte-foarte mult timp. (apud Mihu-Pintilie Alin)

Pescarii însă îi mai spun ”Lacul Dracului” sau ”Balta Diavolului”… Au auzit despre lac de la părinții lor, astăzi trecuți de 80 de ani, sau de la bunicii alături de care au pășit pentru prima oară la Bolătău. Știau că dincolo de mâzga ce acoperea lacul, în apele lipsite de culoare și foarte sărace în oxigen, vor găsi caras și că acesta va rezista acoperit cu o cârpă udă, să nu i se usuce solzi, căci mai era lung drumul până acasă; și că sub nicio formă nu trebuiau să rămână peste noapte acolo. Nu numai pentru că adesea sau la lună plină, lacul era vizitat de iele sau de naiadele care l-au creat – pentru că nimeni nu mai știe de când și cum a apărut acest lac – ci mai ales pentru că, în zonă, cu nimfele dansau și șerpii, pe uscat, pe maluri și mai ales în apă. Amintirile din copilărie legate de unduirile șerpilor prin apă le dau fiori pescarilor și azi, la vârsta maturității lor. ”Erau mulți și mari…!” Dar cea mai mare teamă a lor era legată de adâncimea lacului. Cei mai curajoși să se lupte cu șerpii de apă, au intrat în lac de mai multe ori, însă niciodată nu au dat de fundul acestuia. Au transmis mesajul mai departe și după ei au îndrăznit și alții să ajungă măcar până la arțarul căzut de peste 30 de ani în mijlocul lacului sau să se scufunde în apele reci și tulburi până spre fund, dar fără sorți de izbândă. Au revenit la mal mai înspăimântați, ca și când ar fi văzut poarta către iad – și așa i-au spus ”Balta Diavolului” – căci ”e ca și cum cobori în Iad, nu știi cât e de mare și unde îi e capătul…

Mânați de curiozitate, în urmă cu aproximativ 7 ani alți pescari temerari au pornit spre Lacul Bolătău, luându-și cu ei de-acasă niște prăjini lungi de circa 5 metri. Ajunși la lac, le-au legat capetele strâns, în lanț, unul de celălalt, și le-au cufundat în apele tulburi, gândind că doar în acest mod își vor da seama de adâncimea lacului. Curând prăjinile li s-au terminat, iar de capăt tot nu i-au dat, concluzionând că are peste 40 de metri adâncime și confirmându-și între ei părerea că ”Lacul Dracului e ăsta și nu altceva!

Dincolo de frumusețea pădurilor ce-l înconjoară și de poteca relativ accesibilă până la el, Lacul Bolătău rămâne departe chiar de privirile multor localnici. Poate că și acei pescari preaînțelepți, ghizi de încredere care mi-au fost alături, știu că în lipsa unei educații montane, în urma unor anumiți turiști voi veni și alții și mai apoi și ecologiștii voluntari – așa cum s-a întâmplat în cazul vecinului, Lacul Cuiejdel.

Dar povestea mea nu s-a sfârșit aici, căci ”pe culmea cea din depărtare – îmi spunea pescarul arătând spre zări, în timp ce eu gândeam că mi-ar trebui vreo două zile și nopți să străbat ținutul urșilor până într-acolo – se spune că mai e un lac, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…

Fie-vă sufletul în lumina caldă a Sfintei zile de azi!

Dacă ești pentru prima oară pe blogul meu, îţi urez Bun venit și Lectură plăcută! Iar dacă aceste rânduri și fotografii ți-au captat interesul, îţi mulţumesc că ai ales să împărtășești și celor dragi ai tăi
istoriile mele insolite!




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.